FGA: Contractele de asigurare emise de societatea Euroins rămân valabile până la 7 decembrie 2023 / CECCAR Business Magazine (2024)

Contractele de asigurare emise de societatea Euroins Asigurare-Reasigurare rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023, conform unei informări a Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA). "Având în vedere OUG 71/01.09.2023, aducem în atenția asiguraților societății Euroins SA următoarele informații: Potrivit prevederilor ordonanței de urgență mai sus menționată: «Pentru polițele de asigurare/reasigurare, încheiate de societățile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvență în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, termenele de încetare de drept de 90 de zile, respectiv de 150 de zile, prevăzute la art. 262 alin. (32) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se prelungesc cu 90 de zile». Astfel, contractele de asigurare emise de către societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023 pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 - pentru asigurări de garanții (Clasa 15). În perioada rămasă până la data menționată, polițele acoperă riscurile menționate conform contractelor de asigurare", a anunțat FGA.

În eventualitatea în care clienții doresc să denunțe polițele de asigurare, pot realiza acest lucru până la 7 decembrie 2023, inclusiv, pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 - pentru asigurări de garanții. Polițele se denunță la asigurătorul emitent - Euroins -, printr-o solicitare transmisă la adresa de email: reziliere@euroins.ro

Conform FGA, pot solicita restituirea diferenței de primă doar asigurații care nu au daune avizate pe polițele de asigurare (nu au fost deschide dosare de daună pe polițele lor). Suma cuvenită reprezintă prima datorată de asigurătorul debitor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Diferența de primă va fi restituită de către FGA, pe baza unei Cereri de plată restituire primă-Anexa 9, disponibilă online, pe site-ul FGA, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro.

"Dacă solicitați restituirea de primă, până la data de 7 decembrie 2023 - data încetării de drept a polițelor de asigurare Euroins (mai puțin polițele de garanții), trebuie ca înainte de depunerea cererii de plată la FGA să denunțați polița de asigurare la Euroins SA, urmând a se aplica un termen de preaviz de 20 de zile până la data la care produce efecte încetarea contractului. Doar după denunțarea poliței puteți transmite Cererea de plată privind acordarea restituirii de primă, la FGA", menționează instituția.

Conform legii, asigurații Euroins, după data de 7 decembrie 2023 (ultima zi de valabilitate a polițelor, altele decât cele de garanții), se vor putea adresa direct FGA cu o cerere de plată restituire primă-anexa 9, pentru a solicita restituirea diferenței de primă pe perioada rămasă neacoperită. Practic, din moment ce toate polițele încetează de drept la 7 decembrie 2023, nu mai este nevoie să denunțe/prezinte dovada denunțării poliței la asigurător și se adresează direct Fondului, în termenul prevăzut de lege. În cazul lor, la "cuantum sumă", creditorii de asigurare fie își calculează singuri diferența de primă de restituit, fie menționează textul "conform calcul FGA". Dacă asiguratul denunță polița la asigurător, va primi de la acesta o informare în care este menționată inclusiv valoarea diferenței de primă care trebuie restituită, prin intermediul FGA, pe baza anexei 9-cerere restituire primă, transmisă la Fond. Astfel, asiguratul va completa la "cuantum sumă" suma pe care o solicită din disponibilitățile Fondului.

În măsura în care suma nu este specificată/calculată de petent, acesta are posibilitatea să completeze cu textul "conform calcul FGA", urmând ca Fondul, la momentul instrumentării cererii de restituire primă, pe baza datelor din cererea creditorului de asigurare precum și a datelor transmise de asigurător, conform legii, să calculeze valoarea diferenței de primă de restituit.

La data de 7 decembrie 2023, polițele de asigurare încetează de drept, indiferent de termenele de preaviz stabilite conform condițiilor contractuale sau prevăzute de lege.

FGA aduce la cunoștința potențialilor creditori de asigurare ai societății Euroins, care au denunțat/intenționau să denunțe polițele de asigurare la societate, că, în cazul polițelor denunțate, dacă cererea de denunțare a fost transmisă și înregistrată la asigurătorul în faliment, asiguratul nu poate reveni asupra denunțării, efectele acesteia urmând a se produce cu aplicarea termenului de preaviz de 20 zile. În cazul polițelor care nu au fost denunțate, FGA precizează că acestea rămân în vigoare până la data expirării prevăzută în contract, dar nu mai târziu de 7 decembrie 2023, când operează încetarea de drept a acestora pentru toate tipurile de contracte de asigurare, mai puțin pentru cele de garanții, care încetează de drept la data de 5 februarie 2024.

Până la 31 august 2023, FGA a înregistrat un număr de 55.115 cereri de restituire primă-anexa 9, din partea creditorilor societății Euroins. Dintre acestea, FGA a avizat până la finele lunii august 2023 un număr de 8.164 cereri de restituire primă, în cadrul Comisiei Speciale a Fondului. Suma aprobată la plată pentru cererile de restituire primă menționate este în sumă de circa 4,98 milioane de lei.

Numărul cererilor de restituire primă adresate FGA poate fi diferit de numărul denunțărilor polițelor adresate asigurătorului. Cererile de restituire primă adresate FGA se transmit ulterior efectuării denunțării polițelor de asigurare, pe măsură ce asigurătorul transmite petenților adresele de informare referitoare la denunțare. Astfel procesul de denunțare a polițelor de asigurare are o perioadă diferită de desfășurare, față de procesul de primire și înregistrare a cererilor de restituire primă, la FGA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

FGA: Contractele de asigurare emise de societatea Euroins rămân valabile până la 7 decembrie 2023 / CECCAR Business Magazine (2024)
Top Articles
Latest Posts
Article information

Author: Kimberely Baumbach CPA

Last Updated:

Views: 5671

Rating: 4 / 5 (61 voted)

Reviews: 92% of readers found this page helpful

Author information

Name: Kimberely Baumbach CPA

Birthday: 1996-01-14

Address: 8381 Boyce Course, Imeldachester, ND 74681

Phone: +3571286597580

Job: Product Banking Analyst

Hobby: Cosplaying, Inline skating, Amateur radio, Baton twirling, Mountaineering, Flying, Archery

Introduction: My name is Kimberely Baumbach CPA, I am a gorgeous, bright, charming, encouraging, zealous, lively, good person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.